Linistea frunzelor se lasa in codru,
e pace in sufletul meu acum .
stau plecata pe-o vale si somnul ma cheama intr-o lunga strigare...
Dulce ecou cel ruginit de vreme,
ma chemi in somn de veci sa-ti cad,
ma iei de mana si ma tragi in patul tau cu miros de fragi.
Lumina se cerne printre copacii amari,
ii scalda in roua si usuca la soare,
ii spala din nou ,ii curata bine
pana ce-i scapa de hainele fine...
Goliciunea lor ma imbraca pe mine
suflet cald capat indata
doar sunetul viorii se-aude in tine
Padure esti vie ,tu nu poti fi moarta...
6 comentarii:
woooowww o ador. Cel putin ultima strofa e MINUNATA :D
M-am indragostit de poezia asta!!!!!
FELICITARI!
mi se pare inegalabila... e de o sensibilitate aparte!
Merci frumos!>:D<
da asa e ,are o sensibilitate,am simtit-o ieri...a fost ceva ft emotionant ,magic.
Extraordinară! Senzația de sinestezie este aproape concretă... mă atinge prin actul lecturii! Bravo!>:D<
frumoase versuri.
Multumesc pentru site-uri, m-am uitat la primul, e uimitor cata gingasie poate sa aiba un copil, si felul in care ia fiinta. E foarte frumos.
Am sa ma uit si la al2lea.
Superb,Bravo.
Trimiteți un comentariu