O stare ciudata

Am o stare ciudata de mai bine de un an ...o stare care ia proportii in vacanta asta si cred ca va atinge apogeul chiar in luna septembrie ,o stare care cere decat asteptare si asteptare si nimic in rest ,ma simt epuizata,simt cum stagnez ,probabil astept sa fiu adusa pe linia de plutire de cineva sau de ceva anume si nu stiu cina va face asta dar este binevenit sa faca asta sa ma trezeasca din starea de somaj si nu vreau sa fiu trezita de sunetul clopotelului... ,vreau sa ma bucur de vacanata care mai este si cred ca poezia asta este potrivita pentru aceste momente:

Nichita Stanescu -Mim
Prea repede se schimbă ceea ce numim
stări de spirit
e ca şi cum acelaşi mim
într-o cazarmă ar adormi mereu
în şirul nesfârşit de paturi suprapuse din lăuntrul meu.


Mim obosit, cu gura pe o piatră rece,
vaporizându-se din patul cel de jos, -
ca-n patul cel deasupra să se-nchege
mai trist şi mai frumos


Mim fără limita precisă
nedespărţind un adevăr de o minciună,
lăsându-le să doarmă gâtuite
şi pe aceeaşi pernă, împreună.


Alunecând spre rece, din căldură,
şi iarăşi către fierbinţeală
pe patul cel de sus, numărul zece
din aurora boreală.


Blestem, oricând să poţi să-ncepi de la-nceput,
viaţa ta de nenăscut.