si te rupeau de crengi,
mi te smulgeau din radacini.
din pamantul moale ,
te chinuiau,dragul meu pin.
crengile se plecau inainte mea
rupte,manjite de seva,
cereau imploare.
isi ziceau intaia si ultima ruga.
te dureau bratele
si ei continuau sa te raneasca
ca niste zmei.
insetati de mirosul tau,
de tine...
secunde,clipe,ore de chin...
mi te omorau cu al lor venin.
cerul iti plangea soarta curda,
tunetele te jeleau in mii de limbi.
Natura te plangea,
iar eu mi te ceream Cerului inapoi...
asta s-a intamplat ,era defapt un tei ,nu pin
2 comentarii:
Foarte frumos!:) Mă simt foarte legată de mirosul de pin de când mă știu:)
Merci:)
si mie imi place mult.
Trimiteți un comentariu